Prezentarea generală a organizației

Asociația pentru promovare incluzivă „INTEGRAT” s-a constituit în anul 2012, din ideea unei echipe de tineri experți în domeniul economiei sociale.

Echipa asociației în discuție

Denumirea asociației este sugestivă scopului pe care îl are: promovarea și derularea de programe integrate care să contribuie la realizarea incluziunii sociale în România.

A.P.I. „INTEGRAT” are ca misiune promovarea unor programe socio-economice de intervenție și susținere a persoanelor și comunităților aflate în dificultate, precum și a unor programe de dezvoltare comunitară și economie socială care contribuie la creșterea participării și implicării cetățenilor în dezvoltarea economică, socială și culturală a localităților.

Pentru îndeplinirea misiunii, asociația informează, promovează, susține și apără drepturile fundamentale ale omului și ale copilului. Există infrastructura necesară oferirii de suport și îndrumare tuturor persoanelor care aparțin diferitelor grupuri vulnerabile din punct de vedere social, etnic, cultural sau economic, respectând valoarea demnității umane.

Fiecare om care se implică activ în comunitate ajută la dezvoltarea socială și economică a societății, favorizând incluziunea fiecăruia în cadrul ei. Începând cu anul 2013, asociația derulează proiecte în colaborare cu ONG-uri, companii, persoane fizice autorizate și instituții de stat, din țară și din afara țării.

„Fiecare persoană se poate integra în societate, găsindu-și rolul și rostul.”

Din viziunea asociației

Ce ne ghidează

Misiune

Programe socio-economice de intervenție și susținere pentru persoanele și comunitățile aflate în dificultate, alături de programe de dezvoltare comunitară și economie socială.

Viziune

Fiecare persoană se poate integra în societate, găsindu-și rolul și rostul. Prin implicare activă și programe integrate contribuim la incluziunea socială în România.

Obiective

Informare, promovare și apărare a drepturilor fundamentale; suport și îndrumare pentru grupurile vulnerabile; proiecte în parteneriat cu organizații private și publice, din 2013.

Domeniile proiectelor

socialeconomiceducaționalculturalumanitarmedico-sanitarconsiliere profesională și psihologicămediereconsultanță antreprenorialăinformare și promovareformare profesională continuăasistență socialădezvoltare comunitarăcercetare

Parteneri

A.D.P.S.E. Catalactica

Asociația pentru Dezvoltare Integrată

Rapoartele de activitate